AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri modificarea şi a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de

a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute

de acte normative în vigoare

 

 

         Analizând propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri modificarea şi a Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (b556/04.10.2023), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr. XXXV/4980/09.10.2023 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D991/10.10.2023,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

         În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

         Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

         1. Propunerea legislativă are ca obiect completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările ulterioare.

 

         Prin intervențiile legislative preconizate se are în vedere eliminarea posibilității dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru infracțiunile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și majorarea pedepselor pentru infracțiunile prevăzute la art. 16 alin. (1) și la art. 17 din Legea nr. 194/2011, republicată, cu modificările ulterioare.

         2. Prin conţinutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţia României, republicată, iar în aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.

3. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

4. Pentru indicarea exactă a obiectului de reglementare, titlul proiectului trebuie reformulat, astfel:

„Lege pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum și pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare”.

5. Semnalăm că art. 151 din Legea nr. 143/2000, astfel cum este propus la art. I din proiect, prevede o soluție derogatorie de la art. 91 din Codul penal, stabilind că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 2 alin. (2) și art. 3 alin. (2).

Având în vedere mutatis mutandis, cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr.147/2019, prin care a constatat neconstituționalitatea soluției legislative prin care într-o lege penală specială se instituiau reguli de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere diferite de cele prevăzute la art.91 din Codul penal, apreciem că prin proiect ar trebui să se intervină legislativ și asupra acestei din urmă norme. Menționăm că, potrivit paragrafului 23 din Decizia nr. 147/2019, „chiar dacă Legea nr. 241/2005 reprezintă o lege specială, aceasta nu poate să prevadă un regim diferit de aplicare a instituțiilor de drept penal reglementate în Partea generală a Codului penal, cum este instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere, decât cu încălcarea principiului legalității incriminării și pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituție”.

         Pentru acest motiv, propunem ca prin proiect să fie completat, în cuprinsul unui articol distinct, și art. 91 alin. (3) din Codul penal, care stabilește cazurile în care nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu o nouă literă, lit. d), astfel:

         „Art. III. - La articolul 91 alineatul (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins:

         „d) în cazul în care legea specială o prevede în mod expres”.

         Pe cale de consecință, titlul proiectului trebuie reformulat, astfel:

„Lege pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum și pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”.

6. La art. I, având în vedere natura intervenției legislative preconizate, partea introductivă trebuie reformulată, astfel:

Art. I. - După articolul 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 151, cu următorul cuprins:”.

În continuare se va reda textul propus, urmând să fie eliminată sintagma „1. După articolul 15, se introduce un nou articol, art. 151, cu următorul cuprins:”.

7. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, art. II trebuie reformulat, potrivit următorului model:

Art. II. - Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 16, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) ...”.

2. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

Art. 17. - ...””.

8. La art. II, în cuprinsul normelor propuse pentru art. 16 și 17 din Legea nr. 194/2011, pentru corelare cu dispozițiile art. 55 lit. a) din Codul penal, expresia „interzicerea unor drepturi” trebuie redată sub forma „interzicerea exercitării unor drepturi”.

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

Bucureşti

Nr.1010/31.10.2023